x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Forlan îşi vinde trofeul de MVP al CM 2010 pentru a se întreţine!

Forlan îşi vinde trofeul de MVP al CM 2010 pentru a se întreţine!

04 Mai 2011   •   11:28
Forlan îşi vinde trofeul de MVP al CM 2010 pentru a se întreţine!

La nici un an de când a câştigat titlul de cel mai bun jucător al Campionatului Mondial din Africa de Sud, atacantul lui Atletico Madrid, Diego Forlan, se gândeşte serios să-şi scoată trofeul la vânzare pentru că echipa spaniolă nu mai este dispusă să-i plătească salariul!

Sosit în urmă cu patru ani de la Villarreal pentru 20 de milioane de euro, Forlan nu mai este dorit pe "Vicente Calderon". Problema madrilenilor este că nici o echipă nu vrea să plătească cele 12 milioane de euro cerute pentru fotbalistul care a câştigat de două ori Trofeul Pichichi şi Gheata de Aur.

Turcii de la Beşiktaş sunt interesaţi de serviciile uruguayanului de 32 de ani, însă nu sunt dispuşi să plătească decât cel mult 8 milioane de euro şi un salariu mult mai mic decât cel pe care îl cere Forlan, şi anume 4,5 milioane de euro.

"Am făcut o ofertă în raport cu posibilităţile noastre financiare. Dacă Atletico acceptă oferta noastră, putem realiza transferul", a declarat Serdar Adali, unul dintre conducătorii de la Beşiktaş, pentru cotidianul Marca.

×
Subiecte în articol: beşiktaş diego forlan atletico madrid