x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Joseph Blatter regretă că nu a reformat FIFA

Joseph Blatter regretă că nu a reformat FIFA

16 Apr 2016   •   12:25
Joseph Blatter regretă că nu a reformat FIFA

Fostul preşedinte al FIFA, Joseph Blatter, a declarat că regretă că nu a reformat forul mondial, însă a menţionat că nu este responsabil pentru corupţia din organizaţiile regionale, relatează Reuters.

Blatter s-a aflat vineri la Universitatea din Basel, unde un grup de studenţi a pregătit propuneri cu privire la felul în care FIFA ar trebui să procedeze în cazul scandalului de corupţie. Elveţianul a vorbit în faţa a peste 400 de persoane, la eveniment participând şi Luis Moreno Ocampo, fost procuror al Curţii Penale Internaţionale, care l-a acuzat pe Joseph Blatter că a ignorat corupţia din forurile fotbalistice regionale.

Zeci de oficiali, inclusiv foşti membri ai Comitetului Executiv al FIFA, au fost puşi sub acuzare în SUA, iar Blatter a fost suspendat şase ani din fotbal de Comisia de Etică.

"Regret că nu am făcut suficient pentru ca readuce FIFA pe calea cea bună", a spus Blatter. El a subliniat însă că nu a avut nicio influenţă asupra acţiunilor conducătorilor confederaţiilor. "În ceea ce priveşte lucrurile pe care le-au făcut în confederaţiile lor, nu am nicio putere să intervin în confederaţiile lor".

Evenimentul de la Universitatea din Basel a durat două ore şi a fost perturbat de proteste, inclusiv de persoane care au scandat "FIFA trebuie să plece". De asemenea, a fost afişat un banner cu mesaj referitor la condiţiile de muncă din Qatar în perspectiva Cupei Mondiale din 2022.

Elveţianul Joseph Blatter a solicitat la 17 martie Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) anularea deciziei din februarie a Comisiei de Apel a forului fotbalistic mondial de suspendare a sa pe o perioadă de şase ani.

La începutul lunii martie a făcut apel la TAS şi francezul Michel Platini, de asemenea suspendat şase ani.

În data de 24 februarie, Comisia de Apel a FIFA a decis ca Joseph Blatter şi Michel Platini să fie suspendaţi şase ani din orice activitate legată de fotbal, astfel fiind reduse cu doi ani sancţiunile hotărâte în cazul celor doi în decembrie 2015.

Comisia a fost de acord cu argumentele şi principiile prezentate de Comisia de Etică a forului atunci când i-a sancţionat pe cei doi, dar a considerat că unele argumente puternice în favoarea lui Platini şi Blatter nu au fost luate în considerare în luna decembrie.

Astfel, Michel Platini este suspendat din orice activitate legată de fotbal pentru o perioadă de şase ani, sancţiune valabilă din 8 octombrie 2015, el primind şi o penalitate de 80.000 de franci elveţieni.

Joseph Blatter a fost de asemenea suspendat şase ani şi amendat cu 50.000 de franci elveţieni.

Preşedintele UEFA, Michel Platini, şi preşedintele FIFA, Joseph Blatter, au fost suspendaţi la sfârşitul anului trecut, ei fiind acuzaţi de conflict de interese şi plată neloială. Sancţiunile au fost dictate deoarece Platini a primit 1,8 milioane de euro din partea lui Blatter în 2011, pentru o activitate de consilier încheiată în 2002, fără contract scris.

Sursa: news.ro

×