x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Sport eXtrasport Milla Jovovich joacă la Şahtior Doneţk

Milla Jovovich joacă la Şahtior Doneţk

Publicat la 15 Mai 2011 13:00 Modificat la 15 Mai 2011 13:00
Milla Jovovich joacă la Şahtior Doneţk

Nu, nu este vorba de un nou transfer bombă al echipei antrenate de Mircea Lucescu, deşi celebra actriţă s-a pozat cu tricou personalizat al grupării sfert-finaliste a Ligii Campionilor. Născută în Ucraina, Milla Jovovich a fost una dintre invitatele de onoare la petrecerea ţinută aseară cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea clubului Şahtior Doneţk. "Sunt mândră că mă aflu aici, alături de voi, pentru a sărbători împreună 75 de ani de la înfiinţarea unei echipe atât de mari", a declarat în limba rusă Milla Jovovich.

La evenimentul desfăşurat pe Donbass Arena au fost prezenţi peste 50.000 de fani, printre care şi preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici. Atmosfera a fost întreţinută şi de Rihanna, care a cântat ultimele sale hituri spre finalul spectacolui în care au fost prezentate cele mai memorabile momente din istoria clubului, cu proiecţii 3D, focuri de artificii şi demonstraţii de dans.



×
Subiecte în articol: sahtior donetk milla jovovich extrasport