x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Protest neobişnuit: Arbitru urmărit 13 km cu maşina de jucători!

Protest neobişnuit: Arbitru urmărit 13 km cu maşina de jucători!

07 Mai 2011   •   11:01
Protest neobişnuit: Arbitru urmărit 13 km cu maşina de jucători!

164249-.jpgExistă multe moduri de a protesta împotriva deciziilor unui arbitru, însă cel de faţă depăşeşte orice închipuire. Nemulţumiţi de maniera în care un "fluieraş" a condus partida dintre echipa lor, Chianti Nord, şi Avane (scor 0-2), doi jucători amatori din Italia l-au urmărit pe acesta cu maşina pe o distanţă de 13 kilometri, fiind în cele din urmă opriţi de carabinieri, informează Gazetta dello Sport!

Potrivit sursei citate, cei doi jucători, Marco Belli şi Lorenzo Manetti, de la formaţia Chianti Nord (categoria a treia), s-au urcat într-o maşină la finalul partidei şi au urmărit automobilul condus de arbitru, ei abandonând cursa doar după sosirea carabinierilor. În plus, Belli l-a insultat şi ameninţat pe "central" imediat după încheierea jocului.

Arbitrul, care a fost nevoit să facă manevre periculoase pentru a evita contactul cu maşina următorilor, i-a chemat în ajutor pe poliţişti.

Pentru fapta lor, jucătorii au fost suspendaţi mai mult de un an, Belli până pe 30 iunie 2012, iar Manett până la data de 30 iulie 2012.

×
Subiecte în articol: fotbal international extrasport