x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport VIDEO - Ceremonie impresionantă la înmormântarea vedetei rugby-ului Noii Zeelande, Jonah Lomu

VIDEO - Ceremonie impresionantă la înmormântarea vedetei rugby-ului Noii Zeelande, Jonah Lomu

30 Noi 2015   •   12:09
VIDEO - Ceremonie impresionantă la înmormântarea vedetei rugby-ului Noii Zeelande, Jonah Lomu

Dispariţia fulgerătoare, miercuri, 25 noiembrie 2015, a fostului "All Black", care suferea de multă vreme de probleme renale, a provocat o vie emoţie la nivel naţional, astfel încât executivul neozeelandez s-a decis să rezerve cel mai mare stadion din ţară pentru acest trist eveniment.

"Jonah a mişcat oameni în toată ţara şi în lumea întreagă", a declarat primul ministru John Key, anunţând organizarea pe 30 noiembrie a acestei ceremonii de pe Eden Park, care poate găzdui 50.000 de spectatori.

Funeraliile private ale fostului mare jucător vor avea o zi mai târziu, pe 1 decembrie.

Eden Park din Auckland este citadela "All Blacks", acolo unde s-a clădit mitul lor şi unde au cucerit primele două titluri de campioni mondiali, în 1997 şi 2011, de fiecare dată contra Franţei.

Considerat un adevărat star al mondial al rugby-ului, Jonah Lomu a înscris 37 de eseuri în 63 de selecţii între 1994 şi 2002 sub culorile neozeelandeze şi a fost finalist al Cupei Mondiale din 1995.




 
One last Haka for Jonah LomuFormer All Blacks perform one last emotional Haka for Jonah Lomu at Eden Park before he is laid to rest #RIPJonah #Jonah11

Posted by Super Rugby on Sunday, November 29, 2015

×
Subiecte în articol: jonah lomu inmormantare jonah lomu