x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fabio Cannavaro: Italia are destule probleme. Gomora ne mai lipsea...

Fabio Cannavaro: Italia are destule probleme. Gomora ne mai lipsea...

de Ovidiu Ciutescu    |    07 Ian 2009   •   00:00
Fabio Cannavaro: Italia are destule probleme. Gomora ne mai lipsea...

Filmul "Gomora", produs după best-seller-ul cu acelaşi nume al jurnalistului Roberto Saviano, care zugrăveşte mafia napolitană, nu contribuie la refacerea imaginii Italiei. Opinia îi aparţine căpitanului Italiei - campioană mondială la fotbal, Fabio Cannavaro, şi a fost făcută într-un interviu acordat revistei Chi . 



Jucătorul lui Real Madrid s-a arătat dezamăgit de conţinutul peliculei în condiţiile în care aceasta ar putea aduce un premiu Oscar cinematografiei italiene: "Pentru cinema-ul italian, sper că "Gomorra" va lua premiul Oscar (pentru cel mai bun film străin). Dar nu cred că această peliculă va aduce vreun beneficiu pentru imaginea Italiei în lume. Şi aşa avem o sumedenie de etichete negative. Chiar astăzi, a adăugat el, unul dintre coechipieri mi-a spus: "Italiano? Mafioso". Este uşor să faci dintr-o problemă locală una generală".

×
Subiecte în articol: sport