x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport FC Timişoara – Rapid 1-0: Repetiţie reuşită pentru Ligă

FC Timişoara – Rapid 1-0: Repetiţie reuşită pentru Ligă

de Vlad Ionescu    |    15 Aug 2009   •   00:00
FC Timişoara – Rapid 1-0: Repetiţie reuşită pentru Ligă

Bănăţenii au învins la limită, prin golul marcat de fostul rapidist Arman Karamyan, şi aşteptă cu un moral bun meciul de marţi, cu Stuttgart, din play-off-ul Ligii Campionilor.



Rapid s-a dovedit exact adversarul de care Timişoara lui Neluţu Sabău avea nevoie înaintea întâlnirii cu Stuttgart. O echipă consistentă, care a dat mult de furcă gazdelor, permiţându-i lui Sabău să-şi dea seama unde mai trebuie să lucreze până la meciul de marţi. Ambele echipe au trecut repede peste obişnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile nu au lipsit la cele două porţi.

Gazdele au avut emoţii la şuturile lui Mardare, Cesinha sau Spadacio şi au replicat prompt prin Gigel Bucur şi Bourceanu. Cel care a rupt echilibrul a fost Arman Karamyan ('34), care a deschis scorul cu un şut din interiorul careului. După pauză, jocul s-a păstrat în aceiaşi parametri. Oaspeţii au fost foarte aproape de golul egalizator, la o deviere nefericită spre propria poartă a lui Cisovsky, însă portarul Pantilimon a salvat in extremis.

"Sunt bucuros că am dat din nou gol Rapidului. De acum ne gândim cum să ne calificăm în grupele Ligii. Eu zic că Şahtior este mai bună decât Stuttgart", a declarat Arman Karamyan. În perspectiva cupelor europene, finanţatorul Marian Iancu este decis să-şi întărească lotul, indiferent dacă Timişoara va juca sau nu în grupele Ligii Campionilor, ţintele sale fiind stelistul Janos Szekely şi braşoveanul Mircea Roman. Tratativele cu Steaua au demarat deja, Gigi Becali cerând pentru jucător 800.000 de euro.

×
Subiecte în articol: sport fc timiŞoara rapid bucuresti