x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Astra Giurgiu, ultima echipă calificată în semifinalele Cupei României

Astra Giurgiu, ultima echipă calificată în semifinalele Cupei României

31 Mar 2017   •   07:03
Astra Giurgiu, ultima echipă calificată în semifinalele Cupei României
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o în deplasare pe FC Viitorul Constanța, cu scorul de 3-1 (2-0), la Ovidiu, în ultimul meci din sferturile de finală.

 

Astra a avut o primă repriză mai bună în fața unei formații în care antrenorul Gheorghe Hagi a menajat mai multe piese de bază. Oaspeții au marcat de două ori pe finalul primei părți, prin japonezul Takayuki Seto (40), cu capul, dintr-o centrare a lui Budescu, și prin Constantin Budescu (44 — penalty), după ce Bogdan Țîru l-a faultat pe Alex Ioniță II.

FC Viitorul a început foarte bine repriza secundă, a reușit să reducă din diferență, prin Vlad Morar (61), cu un șut de la 15 metri, după o pasă venită de la Ionuț Vînă. Apoi, jucătorii lui Hagi nu și-au mai creat ocazii clare de gol, iar Astra a tranșat disputa în minutul 85, pe contraatac, prin Daniel Florea, la prima sa atingere a mingii după intrarea pe gazon, în urma unei faze declanșate la o ieșire nereușită la ofsaid a gazdelor.

FC Viitorul a ratat în prima repriză prin fundașul Robert Hodorogea de la un singur metru de poartă (9), în timp ce Ioniță II a ratat de două ori cu portarul Buzbuchi (32, 33).

În partea secundă, constănțenii au avut șanse de gol prin Florin Purece (51), care a tras pe lângă poartă, și Morar (58), care a reluat puțin pe lângă poartă. Budescu a irosit și el o ocazie imensă, Buzbichi respingând șutul său (59).

Cele două echipe se vor întâlni din nou luni, tot la Ovidiu, în Liga I.

Astra completează careul de ași al Cupei României, alături de ACS Poli Timișoara, FC Voluntari și CS Universitatea Craiova.

FC Viitorul Constanța — Astra Giurgiu 1-3 (0-2), Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi — Teren Central — Ovidiu
Au marcat: Vlad Morar (61), respectiv Takayuki Seto (40), Constantin Budescu (44 — penalty), Daniel Florea (85).
Arbitru: Marcel Bîrsan (București); arbitri asistenți: Vasile Marinescu (București), Miclos Istvan Nagy (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (București)
Observatori: Adrian Vidan (București) — CCA, Felix Grigore (București) — FRF

AGERPRES

×
Subiecte în articol: astra giurgiu viitorul constanta