Antrenorul echipei FC Timişoara, Cosmin Contra, s-a declarat nemulţumit de jocul echipei sale în meciul cu Voinţa Sibiu din optimile de finală ale Cupei României, precizând că acei jucători care nu îşi doresc să evolueze la această formaţie sunt liberi să plece.
"Cum am anticipat, a fost un meci greu, am simţit că aşa va fi. În a doua repriză ne-am relaxat, Bourceanu a greşit şi am rămas cu un om în minus pe un teren greu din cauza ploii. Aşa ne-am pregătit, aşa am jucat, un meci foarte slab. Singurul lucru bun e că ne-am calificat. Acest meci trebuie să fie un semnal de alarmă pentru mine şi pentru jucători. Dacă se va repeta o asemenea prestaţie, vor sta în tribună şi vor juca poate cei de la echipa a doua. Nu-i posibil ca astăzi toţi jucătorii, inclusiv eu, să se prezinte la meci aşa cum am făcut-o. Cei care nu au atitudinea potrivită nu vor juca, veţi vedea că aşa va fi", a spus Contra după meci.
La rândul său, preşedintele Comitetului Director al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat că nu doreşte să vorbească "la cald", dar că va discuta cu jucătorii pentru a vedea ce se întâmplă. "Nu este bine mă leg de ei (n.r. - de jucători) la cald. Noaptea este un sfetnic bun, voi discuta cu jucătorii şi vom vedea ce se întâmplă", a spus Chivorchian care, referitor la prezenţa la meci a fostului tehnician al echipei timişorene, Duşan Uhrin Jr, a spus că acesta a venit să vadă meciul şi că nu se ia în calcul o revenire a sa pe banca tehnică a alb-violeţilor.
Echipa FC Timişoara s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, formaţia Voinţa Sibiu (liga a II-a), cu scorul de 5-4 (1-1, 4-3), după loviturile de departajare, în optimile competiţiei.
La finalul celor 90 de minute, scorul era egal 1-1, prin golurile marcate de Goga '13, pentru FC Timişoara, respectiv Bunea '88, pentru Voinţa Sibiu. După 120 de minute, scorul a rămas egal, 1-1, trecându-se la executarea loviturilor de departajare, unde pentru FC Timişoara au marcat Sepsi, Zicu, Tameş şi Magera (a ratat Scutaru), iar pentru oaspeţi au punctat Grigore, Beza şi Popa (au ratat Burlacu şi Hardău).