x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern De ce FRF ignoră afacerile dubioase din Liga a II-a? Măciuca a devenit Metalul Reşiţa pe mâna senatorului Niţu

De ce FRF ignoră afacerile dubioase din Liga a II-a? Măciuca a devenit Metalul Reşiţa pe mâna senatorului Niţu

de Adrian Mogos    |    24 Iul 2014   •   13:14
De ce FRF ignoră afacerile dubioase din Liga a II-a? Măciuca a devenit Metalul Reşiţa pe mâna senatorului Niţu

Remus Daniel Niţu, de fel din satul Oveselul, comuna Măciuca, judeţul Vâlcea, a ajuns senator PNL în 2012. A rămas fidel aripii Klaus Iohannis în urma luptelor din partid, fiind şi vicepreşedintele PNL Vâlcea.

Măciucanul Niţă a investit şi el ca tot omul în afaceri. Construcţii, carburanţi, ce se putea găsi. Câte un mizilic de la Compania Naţională a Huilei, de la Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului sau de la Apavil SA Vâlcea, operatorul de distribuţie şi epurare a apei din zonă, l-au făcut pe Niţu să investească în fotbal. A devenit asociat la FC Damila Măciuca SA, o firmă înfiinţată pe 30 mai 2011.

Sub ochii Federaţiei Române de Fotbal, Niţu a făcut un schimb de echipe cu Cătălin Edmond Rufă, un întreprinzător bucureştean din domeniul service-urilor auto care era patron al CSM Râmnicu Vâlcea. Astfel, Rufă, al cărui nume a fost vehiculat de presă ca fiind în legătură cu mafia pariurilor pe când era sponsor la FC Snagov, a ajuns patron al Fotbal Club Damila Măciuca.
Pe 12 august 2013, FC Damila Măciuca a devenit cu acte-n regulă Club Sportiv Metalul Reşiţa SA.

Bani publici
Ajutorul a venit din partea primarului Reşiţei, Mihai Stepanescu, considerat artizanul acestui proiect fotbalistic, care l-a lăudat pe Rufă ca fiind cel mai curat investitor. Echipa a jucat în sezonul 2013-2014 în Ligaa II-a, ligă patronată de FRF, şi a terminat campionatul pe poziţia a doua,urmată de CS Râmnicu Vâlcea.

Meciurile din campionat dintre CSM Râmnicu Vâlcea şi CS Metalul Reşiţa s-au încheiat pe principiul “ia trei puncte, dă-mi trei puncte”. Atunci când a venit la Reşiţa, Rufă s-a declarat apolitic şi a spus că organigrama clubului rămâne în mare măsură cea a clubului vâlcean, mai ales că îşi adusese toţi jucătorii.

Consiliul Local este asociat cu 44,44% în Club Sportiv Metalul Reşiţa SA. Acelaşi procent îl deţine şi Rufă, restul aparţinând Asociaţiei Clubul Sportiv Municipal Metalul Reşiţa, reprezentată de nimeni altul decât de senatorul PNL Remus Daniel Niţu. Despre implicarea senatorului PNL, nici primarul, şi nici Rufă nu au scos un cuvânt.

De cealaltă parte, nici senatorul Niţu nu s-a grăbit să facă public în declaraţia de avere şi în cea de interese implicarea sa la Metalul.

×