x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dorel Stoica: "Nu am de luat nici o revanşă cu Steaua!"

Dorel Stoica: "Nu am de luat nici o revanşă cu Steaua!"

25 Feb 2011   •   11:45
Dorel Stoica: "Nu am de luat nici o revanşă cu Steaua!"
Sursa foto: /Intact Images

Fundaşul Universităţii Craiova, Dorel Stoica, aşteaptă cu nerăbdare reluarea campionatului şi îşi doreşte ca primul meci să se încheie cu o victorie împotriva Stelei, echipă pentru care a jucat în partida din Ghencea din etapa a 2-a.

"După două luni de antrenamente, suntem pregătiţi să începem jocurile oficiale. În ultimul timp, vremea ne-a pus ceva probleme însă nu ne putem pune cu natura. Am revenit la echipa mea de suflet şi sper să joc bine la Universitatea, unde mi-am dorit tot timpul să fiu. Trebuie să vină cât mai multă lume la stadion, să ne încurajeze, pentru că avem nevoie de suporterii noştri minunaţi. Sper ca stadionul să fie plin şi să ne ajute să câştigăm. Fraţii Costea sunt jucători care pot face diferenţa şi sper să muncim cu toţii pentru victorie", a declarat Stoica.

Dorel Stoica a precizat că nu a mai vorbit cu foştii săi colegi de la Steaua: "Nu am mai vorbit cu colegii de la Steaua, trebuie doar să jucăm pe teren şi cine va fi mai bun va câştiga. Îmi doresc
foarte mult să marchez cu Steaua, dar cel mai important este să facem un joc bun şi să câştigăm. Nu am nicio revanşă de luat, vreau doar să reuşim cât mai multe victorii, pentru că avem nevoie de puncte", a spus jucătorul Universităţii.

Meciul Universitatea Craiova - Steaua, contând pentru etapa a XIX-a a Ligii 1, va avea loc duminică, de la ora 20:30.

×