x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dorinel: "La Oţelul nu e presiune, obiectivul e Europa League"

Dorinel: "La Oţelul nu e presiune, obiectivul e Europa League"

02 Apr 2011   •   10:04
Dorinel: "La Oţelul nu e presiune, obiectivul e Europa League"
Sursa foto: /Intact Images
159389-350517-cp-9345dorinel-munteanu-fluiera-copy.jpg

Oţelul poate pierde poziţia de lider după înfrângerea de la Braşov, scor 0-1, dar Dorinel Munteanu e liniştit. Tehnicianul spune că obiectivul echipei nu a fost niciodată câştigarea titlului, ci doar prezenţa în cupele europene.

"N-am avut atitudine şi chiar dacă am primit golul în minutul 90, Braşovul a meritat victoria şi a fost peste noi. Totuşi, noi le-am permis să fie periculoşi. Am avut şi noi o şansă mare în repriza secundă, dar una peste alta, jocul nostru nu a fost aşa cum mă aşteptam. Nu văd nici o presiune, pentru că obiectivul nostru este Cupa UEFA, deci presiunea este artificială, creată de oameni cărora le lipseşte fairplayul. Nu mă interesează ce fac contracandidatele noastre, Timişoara poate trece peste noi cu un punct, nu este o problemă", a spus Munteanu, după meci, la Digi Sport.

În schimb, preşedintele Marius Stan spune că echipa trebuia să tragă la titlu atât timp cât este pe primul loc. "Nu am avut consistenţă deloc, n-am avut ocazii. Sunt extrem de supărat după acest joc, nu am arătat ca o echipa de primul loc. E aiurea să spui că obiectivul e locul 5 când eşti pe primul loc. E ipocrizie! Adevărul e că ne dorim titlul", a declarat Marius Stan la DigiSport.

×