Partida Farul Constanța-Rapid București din etapa a 30-a a Superligii a fost câștigată de gazde, scor 2-1.
Primii au marcat rapidiștii prin mijlocașul Antonio Sefer în minutul 14. Gazdele au egalat prin golul lui Andrei Artean în minutul 21 și apoi au înscris din nou în minutul 50. Marcator a fost tânărul Adrian Mazilu care a beneficiat de o eroare a portarului rapidist Horatiu Moldovan
În urma acestui rezultat, Farul își consolidează poziția de lider în clasamentul Superligii. Constănțenii au 64 de puncte, în timp ce Rapid, cu 52 de puncte, rămâne pe locul 5.
Tot sâmbătă, s-a disputat partida FC Argeș-Petrolul Ploiești. Ploieștenii au câștigat cu 1 la 0 și au urcat în clasament până pe locul 8. Petrolul are 36 de puncte și va continua competiția în play-out, la fel ca adversara din Pitești. FC Argeș a încheiat sezonul regular pe locul 15, penultimul, cu 27 de puncte.
Etapa 30 este ultima din sezonul regular al competiției. La finalul etapei, punctele obținute de fiecare formație se vor înjumătăți și se va stabili ierarhia din play-off și play-out.
(sursa: Mediafax)