x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FCSB - Gaz Metan Mediaş 4-0. Rezervele duc echipa pe locul doi

FCSB - Gaz Metan Mediaş 4-0. Rezervele duc echipa pe locul doi

17 Sep 2017   •   22:34
FCSB - Gaz Metan Mediaş 4-0. Rezervele duc echipa pe locul doi
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

FCSB a surclasat-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 4-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-o partidă din etapa a 10-a a Ligii I de fotbal.

''Roş-albaştrii'' au deschis scorul prin William De Amorim (14), iar apoi au marcat de trei ori după pauză în decurs de 11 minute, prin Florin Tănase (48, 55) şi Dennis Man (58).

Vicecampioana a ratat numeroase ocazii de gol, printre care şi un penalty, prin Harlem Gnohere (89), acordat pentru henţ comis de Milan Mitic.

FCSB reuşeşte cea mai clară victorie a sa în acest sezon, în toate competiţiile.

FCSB venea după singura sa înfrângere din campionat (0-1 cu FC Viitorul). Gaz Metan a ajuns la a cincea înfrângere consecutivă şi are doar două goluri marcate în aceste partide.

Pentru FCSB urmează meciurile cu CFR Cluj şi Dinamo.

FCSB - Gaz Metan Mediaş 4-0 (1-0), Arena Naţională - Bucureşti
Au marcat: William De Amorim (14), Florin Tănase (48, 55), Dennis Man (58).
Harlem Gnohere (FCSB) a ratat un penalty în min. 89 (a apărat Alexandru Greab).
Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); arbitru de rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)
Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti) - CCA, Viorel Ilinca (Piteşti) - LPF
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: fcsb