x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Gino se teme de “manevre”

Gino se teme de “manevre”

de Mihai Igirosanu    |    10 Noi 2013   •   18:05
Gino se teme de “manevre”
Iorgulescu a solicitat oficial FRF şI Ministerului Sporturilor să supravegheze direct Adunarea Generală a LPF de joi

De astăzi s-a intrat în ultima linie dreaptă înaintea Adunării Generale pentru alegerile prezidenţiale la Liga Profesionistă de Fotbal. Avertizat de încrederea cu care liderul încă în funcţie, Dumitru Dragomir, a prefaţat săptămâna trecută evenimentul care se apropie, contracandidatul Gino Iorgulescu este hotărât să-şi ia toate măsurile de precauţie. Fostul internaţional şI preşedinte al Progresului sau Naţionalului se teme de eventuale jocuri de culise, care să favorizeze rămânerea în funcţie a lui Dragomir. În consecinţă, Iorgulescu a solicitat prin documente oficiale Minsterului Sporturilor şI Federaţiei Române de Fotbal să desemneze câte un reprezentat care să participe la Adunarea Generală din 14 noiembrie şI care să supravegheze în mod direct desfăşurarea corectă a ostilităţilor. “În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. (k) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, am solicitat Ministerului Tineretului şi Sportului să desemneze un reprezentant care să fie prezent la şedinţa Adunării Generale ordinare de alegeri a preşedintelui LPF din data de 14 noiembrie 2013 pentru a supraveghea legalitatea desfăşurării procesului electoral”, sună adresa remisă la MTS. “În conformitate cu art. 42 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, am solicitat şi Federaţiei Române de Fotbal să desemneze un reprezentant care să participe la şedinţa Adunării Generale din 14 noiembrie 2013 pentru a se asigura că procesul electoral se va desfăsura în mod transparent şi în conformitate cu principiile stabilite în materie electorală prin reglementările FRF, UEFA şi FIFA”, arată solicitarea remisă spre Federaţie. 

De asemenea, Gino Iorgulescu a solicitat oficial preşedintelui Dumitru Dragomir permiterea accesului presei la Adunarea Generală de joi.


×
Subiecte în articol: gino iorgulescu manevre sport supraveghere