x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1: CFR Cluj - ASA Târgu Mureş, 2-0

Liga 1: CFR Cluj - ASA Târgu Mureş, 2-0

17 Feb 2017   •   22:40
Liga 1: CFR Cluj - ASA Târgu Mureş, 2-0

CFR Cluj a învins-o pe ASA Târgu Mureş cu scorul de 2-0 (0-0), vineri, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal.

CFR s-a impus prin golurile marcate de croatul Tomislav Sorsa (57), la doar două minute de la intrarea sa pe teren, şi de internaţionalul de tineret Adrian Constantin Alexandru-Păun (67).

CFR a acuzat neacordarea unui penalty în minutul 11, când francezul Billel Omrani a fost faultat în marginea careului de grecul Rougalas.

Cristian Bud a irosit o mare ocazie pentru clujeni (38), iar şutul lui Omrani din marginea careului a fost respins de portarul Eduard Pap (65).

ASA a avut o şansă bună prin Bănel Nicoliţă (45+1), iar Bâtfoi (52) a ratat incredibil deschiderea scorului singur cu portarul în cinci metri.

În tur, CFR a câştigat cu 3-1 la Târgu Mureş.

ASA are un egal şi două eşecuri în ultimele trei etape, fără a marca vreun gol. CFR e neînvinsă în 2017, cu două victorii şi un egal.

CFR 1907 Cluj - ASA Târgu Mureş 2-0 (0-0), Stadion "Dr. Constantin Rădulescu" - Cluj-Napoca, 20,00)
Au marcat: Tomislav Sorsa (57), Adrian Constantin Alexandru-Păun (67).
Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Ionuţ Marius Bobe (Videle); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) - CCA, Marian Ivan (Braşov) - LPF.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: liga 1 cfr cluj asa targu mures fotbal