Poate că de la Țaratul vlaho-bulgar nu s-a mai întâmplat ca un român să se se fi implantat atât de natural la sud de Dunăre, printre vecinii zarzavagii,dar vlahii erau proto-români, nu dinamoviști, ca Moți.
În declarația dată la final, Moți spunea că încă nu realizează ce s-a întâmplat cu el și cu echipa sa, mulți dintre cei care au privit executarea penalty-urilor au trecut exact prin aceeași stare, fiindcă părea puțin probabil ca un fundaș să fie în stare să stea atât de bine în poartă și să apere, nu unul, ci două lovituri. Dar dacă stăteai să-i privești puțin nebunia din ochi, începeai să vezi parcă o altă realitate.
Meciul e oricând gata să stea la baza unui scenariu de film bollywood-ian, cu actori de serie B, fotbalul fiind puțin prezent pe terenul de la Sofia. Și steliștii, și “ludogorețenii”, ca și în meciul tur, au arătat că oricât de mult s-ar fi străduit nu pot să ofere mai mult decât angajament, spre disperarea multor televizoare sau telefoane mobile aruncate de ciudă.
Steaua s-a umplut de ridicol nu prin faptul c-a fost eliminată în condițiile în care i-a tras cu beșica la poartă unui fundaș, ci fiindcă nu a fost în stare să joace fotbal, și n-ar fi fost un efort prea mare, ținând cont și de prestația adversarilor. E adevărat, dacă nu i-ar fi lipsit câțiva jucători importanți, Chipciu, Tănase… Gardoș, Pintili, Tătărușanu, Bourceanu, Chiricheș, lucrurile ar fi stat cu totul altfel.
Dar atunci când doar conturile se umplu și banca de rezerve are atributul doar de a contribui numeric, nu și valoric, la echipă, visul de a număra bancnotă cu bancnotă cele 20 de milioane de euro oferiți de UEFA rămâne o himeră identică cu cea a celui care se ruga să câștige la loto, dar nu juca niciodată...
Și dincolo de bancurile pe care suporterii steliști vor fi nevoiți să le suporte cu stoicism în zilele următoare, partea dramatică vine din faptul că în viitor nu se întrevede nimic, iar tinerele speranțe ale fotbalului românesc vor îmbătrâni fără să depășească această barieră....