Fanii Stelei au turbat după meciul pierdut în faţa rivalilor de moarte de la Dinamo. Mai întâi, galeria i-a atacat cu scaune rupte din peluză pe jucătorii chemaţi la salut. Nici Gigi Becali nu a scăpat de furia fanilor. Finanţatorul a fost huiduit copios când a plecat de la tribuna oficială şi a avut nevoie de protecţia jandarmilor pentru a părăsi arena. Însă, la ieşirea din complexul Ghencea, mai mulţi fani ai Stelei au aruncat cu pietre în autoturismul lui Becali, care a fost avariat serios.
Imediat, Gigi Becali a plecat la Secţia 22 de Poliţia pentru a depune plângere. "M-au sunat cei de la Jandarmerie şi mi-au spus că au arestat 10 persoane. Maşina mea e făcută praf, am parbrizul spart, un far spart şi caroseria e îndoită rău. Din câte am înţeles au atacat şi o maşină a forţelor de ordine, iar unul din jandarmi a fost lovit în cap cu o piatră. Să facă fiecare dintre cei care m-au atacat câte 4-5 ani de puşcărie! Am de gând să mă duc la toate termenele, să fiu sigur că ăştia 10 nu mai ies din închisoare", a povestit Becali la GSP TV.
"Meciul ăsta demonstrează că e posibil orice în fotbal. Nu am ce să le reproşez jucătorilor. Noi am dominat tot meciul şi am primit un gol total aiurea. Nu poate fi decât un miracol să dai peste poartă din 3 metri. Dar luptăm în continuare pentru titlu. Nu are cine să bage mingea în poartă. Asta e problema noastră şi din cauza aceasta ceilalţi jucători muncesc degeaba. Ce s-a întâmplat în această seară a fost un miracol!", a mai spus Becali la GSP TV.