x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Pandurii Târgu Jiu - CS Universitatea Craiova 2-1. Victorie in ultimul minut

Pandurii Târgu Jiu - CS Universitatea Craiova 2-1. Victorie in ultimul minut

22 Iul 2016   •   23:09
Pandurii Târgu Jiu - CS Universitatea Craiova 2-1. Victorie in ultimul minut
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

Pandurii Târgu Jiu a învins-o pe CS Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (0-0), vineri seara, la Drobeta-Turnu Severin, într-un meci din prima etapă a Ligii I de fotbal.

Pandurii a deschis scorul prin Ovidiu Herea (57), după o gafă de proporţii a fundaşului bulgar Apostol Popov. Craiovenii au egalat pe finalul jocului, prin Bogdan Vătăjelu (89), dintr-un penalty obţinut de Nuno Rocha, care a fost faultat în careu de portarul Răzvan Stanca. Gorjenii au obţinut victoria în prelungiri, când craiovenii au fost surprinşi descoperiţi în apărare şi Ioan Hora a marcat din apropiere (90+3).

Claudiu Voiculeţ (Pandurii) a fost iertat de al doilea cartonaş galben în acest meci, în minutul 64, după un fault asupra bulgarului Hristo Zlatinski. Trei jucători de la Pandurii au primit avertismente pentru faulturi asupra lui Zlatinski: Hora, Herea şi Voiculeţ.

CS Pandurii Târgu Jiu - CS Universitatea Craiova 2-1 (0-0), Stadion Municipal - Drobeta-Turnu Severin
Au marcat: Ovidiu Herea (57), Ioan Hora (90+3), respectiv Bogdan Vătăjelu (89 - penalty).
Arbitru: Pavel Cristian Balaj (Baia Mare); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); arbitru de rezervă: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Cătălin Cursaru (Ploieşti) - LPF www.agerpres.ro

×