Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, Mirel Rădoi a confirmat că nu va mai răspunde convocărilor la echipa naţională a României, a povestit ce l-a făcut să ia această decizie şi spune că nu este de neînlocuit la prima reprezentativă, care are nevoie de sânge proaspăt.
"Regret că am luat hotărârea şi nu mă mai întoarce nimic. Am evitat să discut cu oricine despre subiect tocmai pentru a nu da prilejul nimănui să încerce să-mi schimbe decizia. Am închis ambele telefoane timp de patru zile, iar când le-am deschis am găsit multe mesaje şi apeluri de la Răzvan. Dacă-mi pare rău de ceva e că îi promisesem că vom merge împreună până la capăt în aceste preliminarii, dar m-am oprit acum", a spus Rădoi.
"A fost acea declaraţie pe care a dat-o Ionuţ Lupescu după înfrângerea din Franţa, că sunt în scădere de când joc în Arabia Saudită. M-a deranjat foarte tare! Păi, nu tot acolo eram şi când am făcut 1-1 la Paris? Atunci nu mai eram în scădere? E anormal să se discute în public astfel de probleme care ţin de intimitatea echipei. Era foarte simplu să vorbească faţă în faţă cu mine, să-mi spună deschis părerea lui, mai ales că eu sunt primul nemulţumit de evoluţiile mele de la naţională", a mai declarat jucătorul lui Al Hilal.
Rădoi a nominalizat şi câţiva jucători care l-ar putea înlocui la echipa naţională: "Eu nu sunt Mutu sau Chivu să fiu unic şi greu de înlocuit! Mai găsiţi zece ca Rădoi pentru naţională şi vă spun câţiva aşa, ce-mi vine repede în minte: Lazăr, Nicolae Grigore, Bicfalvi, Apostol, Mărgăritescu, Giurgiu de la Galaţi. Aşa că Hai România! şi le transmit tuturor băieţilor că rămân lângă ei şi le ţin pumnii să meargă la Euro. Le mulţumesc celor care au depus eforturi să mă întoarcă din drum, dar decizia mea e clară".
Fostul căpitan al Stelei spune că nu l-au deranjat declaraţiile lui Victor Piţurcă, cel ce spusese un jucător care renunţă la naţională nu are personalitate. "Hai s-o lămurim şi pe asta! A mai apărut în ţară ideea că eu nu mai veneam cu plăcere la naţională din cauza lui Piţurcă şi m-am bucurat când a fost schimbat cu Răzvan. V-am explicat şi mai devreme că marea mea dezamăgire era legată de atmosfera ostilă creată în jurul echipei după Euro. Nici o legătură cu nea Piţi! Am făcut împreună atâtea rezultate, aş fi nebun să am ceva împotriva dânsului!", a spus Rădoi.