x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Reşiţa va avea un nou teren sintetic de fotbal

Reşiţa va avea un nou teren sintetic de fotbal

22 Aug 2017   •   21:14
Reşiţa va avea un nou teren sintetic de fotbal

În Reşiţa se va construi un nou teren sintetic de fotbal, după ce, marţi, FRF şi Primăria Reşiţa au devenit partenere în proiectul de reabilitare a bazei sportive 'Gloria' din municipiu.

'Federaţia Română de Fotbal a reuşit, la începutul acestui an, să-şi proiecteze pentru 2017-2018 un buget de investiţii de două milioane de euro, exclusiv din sur Înse private, un fond pe care am reuşit să-l constituim. Dorim să ne asociem cu autorităţile locale şi, în urma acestor asocieri, să dăm naştere unor terenuri de fotbal - 17-18 terenuri în România - în perioada 2017-2018. Discuţiile cu domnul primar Popa au fost foarte bune în această perioadă, de la întocmirea contractului până la toate celelalte discuţii pe care le-am avut, astfel încât avem acum un angajament ferm', a declarat, la Reşiţa, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

Federaţia Română de Fotbal şi Primăria Reşiţa au bătut palma pentru un parteneriat care va îmbogăţi infrastructura sportivă a municipiului cu încă un teren sintetic. Proiectul, care ar urma să fie derulat începând chiar de luna viitoare, prevede reabilitarea bazei sportive Gloria din cartierul reşiţean Lunca Bârzavei. Terenul de iarbă de aici va fi înlocuit cu o suprafaţă sintetică, iar tribuna principală va fi şi ea reabilitată.

Detaliile colaborării dintre FRF şi administraţia publică locală reşiţeană au fost discutate în cadrul unei vizite pe care o delegaţie condusă de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a efectuat-o la Reşiţa.

'La iniţiativa lui Viorel Lolea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, am pornit discuţiile cu Federaţia Română de Fotbal, în vederea unui parteneriat pentru realizarea unui teren sintetic la fosta bază sportivă Gloria. Spun fosta bază sportivă, pentru că, după şapte-opt ani de procese, Primăria Reşiţa a reuşit, acum câteva luni, să-şi aducă acasă această bază, aflată într-o avansată stare de deteriorare. Acest parteneriat a venit ca o mănuşă, noi vom pregăti partea de infrastructură a terenului, drenajul şi altele, lucrări pe care ne-am angajat să le facem în luna septembrie şi în prima jumătate a lunii octombrie, urmând ca în perioada 15 octombrie - 15 noiembrie să finalizăm şi amplasarea terenului sintetic. Trebuie să vedem ce vom face cu tribuna principală, care e destul de deteriorată, dacă putem s-o reabilităm sau facem alta în loc. Pentru că acum avem aproape 300 de copii la centrul de copii-juniori, şi e bine că vom putea folosi ambele baze sportive', a spus, la rândul său, primarul Ioan Popa.

Parteneriatul pentru reabilitarea arenei sportive Gloria presupune o investiţie de 150.000 de euro din partea Federaţiei Române de Fotbal, costurile lucrărilor la care s-a angajat administraţia publică reşiţeană ridicându-se la aproximativ aceeaşi sumă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: teren sintetic de fotbal resita