x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Sandu: "Nu ne încălzeşte cu nimic suspendarea Bosniei!"

Sandu: "Nu ne încălzeşte cu nimic suspendarea Bosniei!"

01 Apr 2011   •   12:28
Sandu: "Nu ne încălzeşte cu nimic suspendarea Bosniei!"

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, vineri, că suspendarea Federaţiei Bosniace de Fotbal, de către FIFA şi UEFA, nu va influneţa în niciun fel situaţia din grupa D a preliminariilor Euro-2012, din care face parte şi naţionala României.

"Nu ştiu care va fi situaţia. Dacă până în iunie când se reiau preliminariile ei îşi rezolvă problemele, vor fi acceptaţi în competiţie şi mie mi se pare normal. E puţin delicat, pentru că spui «se suspendă» dar ce sancţiune îi dai? E adevărat că mai sunt competiţiile de juniori, care în această perioadă sunt în desfăşurare. Nu au voie să participe la nicio competiţie, nici măcar jocuri amicale, dar în ceea ce ne priveşte pe noi nu ne încălzeşte cu nimic, chiar dacă nu e fair-play ceea ce spun eu. Nu schimbă în niciun fel datele problemei, doar în iunie vom şti", a declarat Sandu.

La rândul său, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir a declarat că suspendarea până la noi ordine a federaţiei bosniace de către FIFA şi UEFA este "vrăjeală" şi că echipa naţională a României nu are motive de bucurie. "Haide dom'le, asta e vrăjeală! Cum adică suspendare până la noi ordine? Vă spun eu cum... adică până săptămâna viitoare când bosniacii fac Adunare Generală şi schimbă statutul cum vrea FIFA şi UEFA. Aşa că nu trebuie să ne bucurăm că ne cresc şansele în preliminariile Euro 2012. Şansele noastre de calificare sunt tot mici în momentul de faţă", a spus Dragomir.

Oficialul LPF, care îndeplineşte şi funcţia de prim-vicepreşedinte al FRF, a adăugat că în cazul în care FIFA şi UEFA voia într-adevăr să sancţioneze Bosnia-Herţegovina dădea o suspendare de 1 an sau de 6 luni. "Toată lumea se aştepta ca forurile internaţionale să dicteze o suspendare. E normal. Dar dacă într-adevăr vroia să suspende, trebuia să îi suspende pe o perioadă exactă. Adică pe un an sau pe şase luni. Aşa... până la noi ordine înseamnă până săptămâna viitoare. Ei oricum nu au acum niciun meci internaţional, nu îi interesează. Următorul lor meci este tocmai în iunie... păi până atunci au timp berechet să facă statutul conform standardelor internaţionale", a precizat preşedintele LPF.

Federaţia Bosniacă de Fotbal (NSBIH) a fost suspendată, vineri, "până la noi ordine" de FIFA şi UEFA, deoarece nu a acceptat schimbarea statului în conformitate cu recomandările celor două instituţii.

"Comitetul Executiv al FIFA (din 28 octombrie 2010) şi cel al UEFA (4 octombrie 2010) a cerut federaţiei bosniace să adopte statutul în conformitate cu cerinţele FIFA şi UEFA până la 31 martie 2011, în caz contrar urmând să fie automat suspendată. Adunarea Generală a federaţiei bosniace, din 29 martie 2011, nu a întrunit cvorumul necesar pentru adoptarea unui nou statut, astfel că federaţia şi-a pierdut drepturile de membru cu efect imediat şi până la noi ordine. Echipele reprezentative şi echipele de club nu mai au voie să participe la competiţii internaţionale de la 1 aprilie 2011 până la rezolvarea problemei. De asemenea, de la 1 aprilie 2011 niciun oficial sau reprezentant al federaţiei nu mai poate participa la meciuri sau evenimente internaţionale", se arată în comunicatul FIFA şi UEFA.

Cele două foruri şi-au exprimat regretul faţă de această decizie şi anunţă că se vor întruni în curând pentru a discuta modalitatea "readucerii Bosniei-Herţegoviona în familia fotbalului cât mai curând posibil".

Bosnia-Herţegovina face parte din grupa D a preliminariilor Euro-2012, alături de România. Sâmbăta trecută, echipa tricoloră a pierdut, scor 1-2, partida de la Zenica, disputată împotriva reprezentativei bosniace, care a devenit favorită la ocuparea celui de-la doilea loc al grupei, ce permite menţinerea în lupta pentru calificare.

×