Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unul dintre cititorii Jurnalului Naţional, vechi susţinător al echipei Universitatea Craiova, a trimis pe adresa redacţiei o scrisoare emoţionantă care face referire la situaţia dificilă prin care trece în momentul de faţă clubul oltean. Reproducem în întregime conţinutul acestui mesaj:
Ne-am nascut pe la mijlocul anilor 70, atunci cand , intr-o zi de vara tarzie, Teo Taralunga nu reusea sa il invinga pe portarul UTEI, la Arad.Ne-am nascut odata cu stangul fantastic al lui Oblemenco, odata cu lacrimile unor minunati pletosi intr-un vestiar din Ploiesti, in vara anului 1974. Reusisera sa implineasca visul Olteniei, brutal refuzat de un trisor alb-rosu cu un an inainte.
Pasiunea noastra a prins viata in noaptea aceea de carnaval, mii de inimi ale oltenilor pulsand in ritm de samba pe strazile batranului oras pana in zori.Iubirea noastra este unica, este fantastica.Este rupta parca din basme, asemenea revenirii lui Oblemenco dupa acel ulcer nenorocit. Au avut grija sa intretina flacara Minunea Blonda Ilie Balaci, Negoro, Chiose, Silvica, Stefanescu, Pele Donose, Crisan, Cartu,Vulpea Beldeanu, Irimescu....
Azi, intalnindu-l pe Beldeanu prin centrul Craiovei, mereu in treningul Stiintei, nu ne putem gandi decat ca nu am visat.Auzindu-l pe Ilie Balaci la televizor, comentand la fel de frumos precum dribla, realizam ca acesti semizei au fost reali, ca Stiinta anilor 80 nu a fost un ciudat vis colectiv al Olteniei.Vazandu-l pe magicianul Cartu cum crapa plexiglass-uri prin Europa, zambim. Noi nu-l putem blama,e Sorinnacio al nostru, iar un anume gol cu Bettis compenseaza mii de metrii patrati de plexiglass.
Aici, unde statuia lui Oblemenco vegheaza mii de olteni care se indreapta spre stadionul care ii poarta numele, aici, unde fiecare prunc are ca mostenire genetica iubirea fata de culorile alb albastre, nicodata nu se va stinge faclia aprinsa de campioana unei mari iubiri in 1973.Indiferent de divizia in care va juca, echipa va ramane sfanta pentru noi.
Noi, cei care ne impartim anul in tur si retur, noi, cei a caror viata este mai fericita sau mai trista in functie de locul din clasamenmt, noi, cei care am plans de bucurie in 74, 80, 81, 91 si de tristete in 2005, vom fi mereu aceeasi.Copiilor nostri le vom picura in suflet fanatismul si vor iubi la randul lor Craiova, indiferent de spatiul rezervat la tv echipelor bucurestene.
Daca bugetul unei echipe ar fi direct proportional cu pasiunea fanilor, mititelu ar juca table cu Abramovici. Nu puteti lasa Stiinta sa moara. Nu puteti lua oltenilor tot ce au ei mai scump.Craiova este la un pas de tragedie, scriu ziarele...O confirma si ai nostri..Alte sarbatori traite cu inima stransa la sud. Scrie aceste randuri unul dintre sutele de mii care au incremenit in fata televizorului mult timp dupa ce Piturca a terminat conferinta. Universitatea nu inseamna Adrian Mititelu... Nici macar cu Fondul Proprietatea nu are nici o legatura, cu mostenirea Negoestilor cu atat mai putin.
Craiova este lacrima lui Cristi Minculescu pe patul unui spital nemtesc intr-un aprilie 2008, este poezia bardului de la Barca...este oftatul Olteniei la bara lui Crisan , cu Benfica ! Universitatea este senzatia aia incredibila pe care o ai cand 30.000 cantam "O iubire alb-albastra " pe vechiul Central.
Lucrurile astea nu pot fi retrogradate, nu se pot pune taxe sau impozite pe ele, nu au nevoie de licenta; nici macar comisia aceea de la uefa care vine in martie cu o falca in cer si cu una in pamant nu poate sa ne fure inima.
Pentru ca aici, pe dreptunghiul acesta verde unde a calcat gheata lui Oblemenco, pe buucatica asta de cer acoperita parca ieri de un nor de palariii la un gol care parca nu mai venea al lui Negrila in poarta nemteasca, aici este inima Olteniei.
Daca de bani este nevoie pentru Stiinta noastra, sa-i scoatem din piatra seaca. Sa vindem fantana lui Solomon din Piata Prefecturii, sa oprim numai muzica lui Tudor Gheorghe pe care o reproduce.
Pentru ca, dragi patimasi olteni, in sezonul de suferinta 2005-2006, statuia idolului nostru parca era mai trista.....
Florin JIANU
