Tarzan si Regele fotbal

In Romania, Tarzan, stapanul de langa gazon e personajul cu care jocul se transfera definitiv din iarba, in jungla de huligani. E cel care constient vrea sa bage sperietii intr-o gloata de isterici nesatisfacuti de scor. Am mai aflat ca e un pamfletar penal care face dreptate in lupta corp la corp, unde fotbalul mai e doar un pretext. Pe langa multe altele, e certitudinea ca fotbalul romanesc e o stire care pute, daca nu descrie cuplarea jucatorilor cu zuze dezbracate, rafuiala cu fum ori maretia scuipatorilor de seminte ce flegmeaza in direct moderatorii. Atitudinea lui Tarzan este de nota care lasa in general, dar si in special repetenta adunatura fortelor de ordine, depasita psihic de navala derbedeilor. Pe mine ma dezgusta, ma socheaza si ma intriga Tarzan si copiile lui. Pentru ca bataia si injuraturile tin locul fanatismului curat. Unor suporteri care niciodata nu vor face spectacolul din galeria lui Liverpool, de exemplu. Acest Tarzan este un cocalar care vine pe stadion, insetat de violenta, pedepsit de natura cu o gandire primitiva. De aceea, un meci e pierdut urat printre pumni, picioare, lanturi si brichete si torte. Sigur, nu-i vorba de cei sapte ani de acasa, pentru ca lipsa lor pedepseste fapte mai blande. E vorba de instincte animalice, de grotesc, de mizerie nestransa la timp, care acum face mucigai. Discutam de o partida nula. Nula pentru ca atitudinea lipseste. Nula pentru ca romanul gusta aceasta stire de ora 5, iar altii o copiaza "ca asa-i misto si cool…Haita pistolarilor ori a batausilor nu a facut decat sa umileasca a mia oara un sport rege, si-n tur si-n retur. Care si asa se afunda in anonimat, cu o echipa nationala promovata de balerine. Care si-a slugarit legendele pentru un salariu decent, la stana unor parveniti. Nu conteaza cine si cu cat pierde. Important e sa ne infruntam in rangi, cu bate, sa ne vada cartieru’ la TV.

Tarzan nu se invata minte. El terfeleste competitia prin lipsa de moralitate, dar si reputatia unui club care n-are nimic in comun cu jegul din tribune. Si el este imaginea fotbalului mioritic decazut, dar inexplicabil condus de niste homo sapiens specializati in uneltirea jocurilor de inalt nivel. Tarzanul meu razvratit este culmea tupeului si lectia de haiducie pentru niste pusti. Care, posibil peste un timp, vor xeroxa comportamentul de justitiar la locul nepotrivit. Clar, Tarzan e un rebel.

Nu s-a saturat de cartonase rosii, pentru ca n-a primit destule. Si din cauza lui ar trebui sa-mi fac asigurare de viata inainte de a merge la un meci. Stiti ceva? Luati-va voi Tarzanul, schimbati balonul cu o nuca de cocos si manifestati-va in continuare ca niste babuini! Carora valizele, palatele sau costumele de gangsteri nu le folosesc. Pentru ca nu sunt sinonime educatiei si nu dau clasa. Pentru ca dincolo de iarba uscata, de rezultatele reale care ne afunda in anonimat, Tarzan reprezinta infrangerea ce ne retrogradeaza. Pe termen lung.