Trofeul obţinut de echipa de fotbal Astra Giurgiu pentru câştigarea Campionatului Ligii 1 Orange a fost prezentat în noaptea de sâmbătă spre duminică vizitatorilor care au trecut pragul Muzeului Judeţean Giurgiu în cadrul ediţiei din acest an a manifestării 'Noaptea Muzeelor'.
'Pentru acest eveniment am pregătit două expoziţii temporare, respectiv 'Flori de mină maramureşene', expoziţie realizată în colaborare cu Muzeul Judeţean de Mineralogie din Baia Mare, şi o expoziţie de grup de artă contemporană 'Dunărea de la vărsare la izvoare', realizată în colaborare cu Fundaţia 'Elena Surdu Stănescu'. Totodată, am pregătit şi o surpriză celor care au vizitat muzeul în cadrul acţiunii Noaptea Muzeelor din acest an, şi anume prezentarea trofeului obţinut de echipa de fotbal Astra Giurgiu la câştigarea Campionatului Ligii 1 Orange', a declarat presei managerul Muzeului Judeţean Giurgiu, Constantin Buduru.
Muzeul Judeţean Giurgiu a fost vizitat în noaptea de sâmbătă spre duminică de peste o mie de persoane, printre acestea aflându-se şi un grup format din şapte deţinuţi din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Giurgiu.
Trofeul Astra Giurgiu a fost prezentat într-o vitrină de sticlă, lângă care au fost postate două manechine îmbrăcate în ţinută de fotbalişti, iar trofeul a fost predat echipei de fotbal Astra Giurgiu imediat după încheierea evenimentului.
Sursa: AGERPRES