x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Andrei Cristea, "dublă" pentru Karlsruher în 2.Bundesliga

Andrei Cristea, "dublă" pentru Karlsruher în 2.Bundesliga

13 Feb 2011   •   18:21
Andrei Cristea, "dublă" pentru Karlsruher în 2.Bundesliga

Fostul atacant dinamovist Andrei Cristea a marcat în această după-amiază primele sale goluri pentru noua sa formaţie, Karlsruher, tîn partida pierdută pe teren propriu în faţa Herthei Berlin, scor 2-6, în cadrul etapei 22-a a diviziei secunde a campionatului german.

Cristea, golgheterul ediţii 2009/2010 a Ligii I, a deschis scorul în minutul 41, însă Hertha, liderul din Zweite Bundesliga, a revenit după pauză, marcând de patru ori prin brazilianul Raffael (min. 47, 62 şi 66) şi columbianul Adrian Ramos (min.73). Românul a reuşit apoi să reducă din handicap, în minutul 82, înainte ca berlinezii să mai înscrie de alte două ori pe final, prin Ramos (min.87) şi Rooney (min.90).

În urma acestui rezultat, Karlsruher a mai coborât un loc în clasament, aflându-se acum pe poziţia a 16-a, cu 20 pct.

×
Subiecte în articol: fotbal international