Avocaţii preşedintelui demisionar al FIFA, Joseph Blatter, au confirmat vineri, într-un comunicat, că el a făcut apel împotriva suspendării de 90 de zile dictată joi împotriva sa de comisia de etică a forului fotbalistic mondial, informează AFP.
"Confirmăm că am cerut să se reunească din nou comisia de etică şşi că am făcut apel în faţa comisiei de recurs" a FIFA, au scris în acest comunicat avocaţii lui Blatter, un elveţian şi un american.
Blatter face obiectul unei proceduri penale elveţiene, pentru faptul că i-a plătit 2 milioane de franci elveţieni (1,8 milioane euro) lui Michel Platini, care a activat o perioadă în calitate de consilier al său. Şeful FIFA este acuzat totodată că a vândut mult sub preţul pieţei drepturile TV pentru Mondialele din 2010 şi 2014 Federaţiei din Caraibe, în 2005.