Reprezentantul lui Mutu, Ioan Becali, este optimist că ultimul scandal în care a fost implicat atacantul poate fi folosit în favoarea sa. Becali a declarat, la GSP TV, că Mutu va semna în curând o înţelegere foarte avantajoasă, cel mai probabil tot cu o formaţie italiană.
"La 32 de ani o să semneze contractul vieţii lui, o să vedeţi. Este adevărat că m-au sunat cei de la Juventus, dar cea mai aproape echipă este tot Cesena. Nu mai avem ce să vorbim cu Fiorentina. Dacă vor să ne comunice ceva, îi rog să vorbească cu avocatul nostru. N-avem nevoie să-i acţionăm în judecată, avem nevoie să ne apărăm drepturile, cele scrise în regulamentele fotbalului profesionist. Mutu riscă o amendă între 5.000 şi 10.000 de euro pentru c-a lipsit de la antrenament, dar comisia decide. M-a dat în judecată Fiorentina pentru calomnie? Risc să plătesc între 10 şi 1.000 de euro", a spus Becali.
Din italia, antrenorul Fiorentinei, Sinişa Mihajlovic, vine cu o nouă versiune. Sârbul spune că Mutu nu a fost exclus de la pregătiri definitiv, ci doar pentru 10 zile, pedeapsă pentru părăsirea antrenamentului de miercuri.
"Din câte ştiu, a fost suspendat pentru zece zile. Vreau să spun că nu este adevărat că Mutu nu era convocat pentru meciul cu Bologna. El era convocat şi ar fi trebuit să joace, în schimb el a plecat înainte de antrenament şi a făcut un lucru inadmisibil. S\mbătă a fost ziua lui, dar cred că urările mele nu-l vor face să se simtă mai bine", a spus Mihajlovic.