Portarul echipei italiene AS Roma, Bogdan Lobonţ, a declarat că formaţia sa trebuie să treacă peste entuziasmul dat de victoria obţinută, sâmbătă, în faţa lui Inter Milano, scor 1-0, şi să se concentreze pentru jocul cu CFR Cluj din Liga Campionilor, informează Corriere dello Sport.
"Era important să câştigăm jocul cu Inter, pentru că ne aflam într-o perioadă mai dificilă. În meciul din Supercupă cu Inter a ieşit rău pentru noi, acum a fost bine. Asta datorită coechipierilor mei şi suporterilor noştri, care au fost fantastici. Este o victorie mare, de o valoare deosebită, pentru că am obţinut-o împotriva liderului. Dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să ne concentrăm la următorul joc, cel din Liga Campionilor, cu CFR Cluj, o echipă puternică. CFR a câştigat multe trofee în ultimii ani, impunându-se în faţa echipelor mai titrate din Bucureşti, şi ştie cum să trateze astfel de jocuri. Nu ne va fi uşor, cum poate cred unii", a spus Lobonţ.