Chile a obţinut a doua victorie cu 1-0 în Grupa H a Cupei Mondiale, dar nu este încă sigură de calificarea în optimi. Sud-americanii, care au evoluat în superioritate numerică în faţa Elveţiei din minutul 31, puteau câştiga mult mai clar dacă atacanţii nu iroseau cu seninătate ocazie după ocazie.
De partea cealaltă, Elveţia se poate mândri doar cu un nou record de invincibilitate la CM, 559 de minute, depăşind fosta performanţă a Italiei, 550 de minute, înregistrată între 17 iunie 1986 şi 3 iulie 1990. Pe final, elveţienii puteau produce chiar o mare supriză, dar Derdiyok a ratat egalarea din mijlocul careului.
Deşi au acumulat maximum de puncte după două meciuri, chilienii nu se pot bucura deocamdată de calificare. Pentru a fi siguri de asta încă de azi, ar trebui ca Spania să nu învingă Hondurasul în meciul patru al Grupei H. Altfel, ar trebui să obţină măcar o remiză în faţa ibericilor în ultima etapă, în caz contrar existând şi posibilitatea de a pierde calificarea, la golaveraj, în situaţia unei egalităţi în trei.
Pentru livetext daţi click aici.