Jose Mourinho va fi antrenorul lui Chelsea în următoarele patru sezoane, a anunţat luni clubul englez, pe site-ul oficial.
"Mourinho a semnat un contract pe patru sezoane şi va reveni la clubul alături de care a câştigat de două ori titlul de campioană, Cupa Angliei şi de două ori Cupa Ligii, în perioada 2004/2007", a anunţat chelseafc.com.
Mourinho îşi va aduce trei colaboratori, Rui Faria, Silvino Louro şi Jose Morais, care vor lucra alături de staff-ul actual, format din Steve Holland, Christophe Lollichon şi Chris Jones.
Jose Mourinho, care sâmbătă s-a aflat pentru ultima oară pe banca lui Real Madrid, la meciul cu Osasuna, din ultima etapă de Primera Division, va fi prezentat oficial lunea viitoare, în timpul unei conferinţe de presă care va avea loc la stadionul Stamford Bridge.
Într-un interviu acordat Chelsea TV, tehnicianul lusitan a declarat: "Nu am ascuns niciodată că în fotbal am avut două pasiuni - Inter şi Chelsea. Însă Chelsea e mult mai importantă pentru mine. A fost foarte greu pentru mine când am întâlnit această echipă din postura de adversar. Din fericire, nu s-a întâmplat decât de două ori. Voi promite aceleaşi lucruri ca şi în 2004: să câştig tot ce se poate!"