x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Europa League: Semifinale iberice

Europa League: Semifinale iberice

14 Apr 2011   •   16:13
Europa League: Semifinale iberice
Sursa foto: /Reuters

Portughezii domină programul semifinalelor din Europa League, cu trei echipe calificate, tabloul fiind completat de o altă grupare iberică, spaniola Villarreal. Prima calificată în penultimul act al competiţiei a fost FC Porto, echipa lui Săpunaru, prezent pe teren din minutul 28 al întâlnirii de la Moscova cu Spartak. Învingătoare cu 4-1 în tur, Benfica a avut mari emoţii în prima repriză de la Eindhoven, când PSV a condus cu 2-0, dar a revenit şi a terminat neînvinsă. Şi Villarreal a fost condusă de Twente, dar a întors în ultima jumătate de oră şi s-a impus la general cu 8-2. În cel mai echilibrat duel din sferturi, Braga, aflată în inferioritate numerică aproape o oră, a eliminat-o pe Dinamo Kiev la criteriul golului marcat în deplasare.

EUROPA LEAGUE - SFERTURI:

Spartak Moscova - FC PORTO 2-5 (în tur 1-5)
Au marcat: Dziuba 53, Ari 73 / Hulk 29, Rodriguez 45, 47, Falcao 54, Ruben Micael 90

PSV Eindhoven - BENFICA 2-2 (în tur 1-4)
Au marcat: Dzsudzsak 17, Lens 25 / Luisao 45, Cardozo 63-pen


Twente - VILLARREAL 1-3 (în tur 1-5)
Au marcat: Bajrami 32 / Rossi 60-pen, Marco Ruben 84-pen, Cani 90
Eliminat: Tiendalli (Twente) 58

SPORTING BRAGA - Dinamo Kiev 0-0 (în tur 1-1)
Eliminaţi: Paulo Cesar 29 / Popov 89
 

 

PROGRAMUL SEMIFINALELOR:
Braga - Benfica
Porto - Villarreal
Meciurile vor avea loc la 28 aprilie şi 5 mai.  

×