x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fanul englez care a intrat la vestiare a primit o amendă de 100 de dolari

Fanul englez care a intrat la vestiare a primit o amendă de 100 de dolari

30 Iun 2010   •   00:00
Fanul englez care a intrat la vestiare a primit o amendă de 100 de dolari
Sursa foto: /Reuters

Suporterul britanic care a intrat în vestiarul naţionalei Angliei, după meciul de la Cupa Mondială cu Algeria (scor 0-0), a fost amendat cu 100 de dolari, a anunţat, miercuri, apărătorul fanului englez.

Pavlos Joseph, un londonez de 32 ani, "a pledat vinovat şi a plătit ieri (n.r. - marţi) o amendă de 750 de rands (100 dolari/80 de euro)", a declarat avocatul său, Craig Webster, în faţa unei instanţe speciale din Cape Town, creată pentru a gestiona cazurile legate de Cupa Mondială.

El a admis că a încălcat regulile Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) pătruzând în interiorul stadionului "într-o zonă rezervată fără a avea acreditare", a adăugat avocatul.

Prin urmare, ministerul public a renunţat la procesul ce ar fi trebuit să fie deschis miercuri, deoarece fanul "a fost condamnat în conformitate cu acuzaţiile împotriva sa", a declarat reprezentantul procurorului, Mthunzi Mhaga.

Supărat de prestaţia reprezentativei Angliei în jocul cu Algeria (0-0) din faza grupelor, Joseph a pătruns în vestiar echipei engleze şi l-a apostrofat pe David Beckham, care a fost inclus în staful naţionalei după accidentare.

Într-un interviu acordat publicaţiei Sunday Mirror, suporterul în cauză a susţinut că a ajuns la vestiare în timp ce căuta o toaletă.

Totuşi, anchetatorii au menţionat că au reţinut un jurnalist de la Sunday Mirror, suspectat că l-a ajutat pe suporter să intre în vestiarul Angliei pentru a demonstra că există probleme de securitate la arena din Cape Town.

Jurnalistul Simon Wright l-ar fi ajutat pe suporter să se ascundă atunci când era căutat de poliţie. Pavlos Joseph, care a părăsit stadionul fără incidente, a fost arestat, la 20 iunie, pentru "încălcarea proprietăţii" şi eliberat după ce a plătit o cauţiune de 55 de euro.

Wright ar fi trebuit să apară miercuri în faţa instanţei, dar audierea au fost amânată pentru 7 iulie pentru completarea anchetei.

Reprezentativa Angliei a fost eliminată în optimile Cupei Mondiale de Germania, fiind învinsă cu scorul de 4-1.

×
Subiecte în articol: cm2010