x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Felipe Melo dă vina pe vuvuzele pentru autogolul din partida cu Olanda

Felipe Melo dă vina pe vuvuzele pentru autogolul din partida cu Olanda

13 Iul 2010   •   00:00
Felipe Melo dă vina pe vuvuzele pentru autogolul din partida cu Olanda
Sursa foto: /Reuters

Mijlocaşul brazilian Felipe Melo a declarat, luni, că greşeala sa din meciul cu reprezentativa Olandei, scor 1-2, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Africa de Sud, a fost provocată de zgomotul produs de trompetele vuvuzela, informează site-ul sport.it.

"Nu accept rolul de «gropar», deoarece am făcut şi lucruri bune la acest mondial, nu numai greşeli. Din cauza sunetului vuvuzelelor nu l-am auzit pe Julio Cesar când a strigat că iese. Acum, unicul meu obiectiv este să mă întorc la Juventus şi să dau tot ce am mai bun", a spus Felipe Melo.

FIFA a decis să atribuie mijlocaşului olandez Wesley Sneijder golul acordat iniţial brazilianului Felipe Melo, în proprie poartă, la meciul câştigat de Olanda, scor 2-1, în faţa Braziliei, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, care a dus la eliminarea cvintuplei campioane mondiale din competiţie.

×
Subiecte în articol: cm2010