x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Florin Lovin va fi cumpărat de arabi!

Florin Lovin va fi cumpărat de arabi!

de Mihai Morcovescu    |    31 Mar 2011   •   15:51
Florin Lovin va fi cumpărat de arabi!

Potrivit cotidianului german Suddeutsche Zeitung, un grup de investitori din regiunea Golfului Persic au anunţat că sunt interesaţi să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al clubului german de ligă secundă TSV 1860 Munchen, aflat în pragul falimentului.

Ziarul munchenez susţine că miliardarii arabi sunt dispuşi să facă o investiţie imediată de 10-12 milioane de euro, intermediar urmând să fie o bancă importantă din Munchen. Datoria clubului 1860 Munchen se ridică în momentul de faţă la aproximativ 8 milioane de euro.

Dacă tranzacţia se va realiza, va fi pentru prima oară când investitori din această zonă a lumii vor cumpăra un club de fotbal din Germania.

Campioană o singură dată în istorie, în 1966, TSV Munchen 1860, echipă la carfe este legitimat şi fostul mijlocaş al Stelei Florin Lovin, s-a aflat de-a lungul timpului în umbra echipei-fanion a oraşului, Bayern Munchen, cu care împarte stadionul Allianz Arena.

×