Preşedintele clubului Galatasaray Istanbul, Adnan Polat, i-a spus tehnicianului Gheorghe Hagi că are încredere în capacitatea sa şi că va continua colaborarea cu el şi în sezonul viitor, informează cotidianul Guneş.
"Eu am încredere în tine ca antrenor! Vom forma împreună şi echipa sezonului viitor", i-ar fi spus Polat antrenorului român, potrivit jurnalului Guneş.
Cotidianul turc Star a notat, luni, că Gheorghe Hagi va fi demis de la Galatasaray în cazul în care echipa din Istanbul va fi eliminată din Cupa Turciei, după manşa secundă a optimilor de finală, cu Gaziantepspor, programată la 2 martie.
Echipa Galatasaray a egalat propriul record de zece înfrângeri înregistrate într-un sezon, după ce a pierdut, sâmbătă, scor 0-1, partida cu Gaziantepspor, din etapa a XXI-a a campionatului Turciei.
Galatasaray a mai înregistrat zece înfrâgeri într-un sezon în 1969/1970 (locul 7 în clasamentul final), în 1981/1982 (locul 11) şi în 2003/2004 (locul 6).