x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Klose: "Sper că Ronaldo nu este îngrijorat că-i voi bate recordul"

Klose: "Sper că Ronaldo nu este îngrijorat că-i voi bate recordul"

05 Iul 2010   •   00:00
Klose: "Sper că Ronaldo nu este îngrijorat că-i voi bate recordul"
Sursa foto: /Reuters

Atacantul german Miroslav Klose (foto, în negru), care a marcat 14 golurii la turneele finale ale Cupei Mondiale, speră că brazilianul Ronaldo, deţinătorul recordului reuşitelor la cea mai importantă competiţie fotbalistică, nu este îngrijorat că îi va depăşi performanţele, informează site-ul FIFA.

Klose şi Ronaldo s-au întâlnit în finala Mondialului din 2002, atunci când Brazilia a câştigat cu scorul de 2-0, după golurile marcate de brazilian. "Am vorbit cu Ronaldo după finală. Atunci nu puteam să visez că voi ajunge atât de aproape de el, să mai am nevoie de doar două goluri ca să-l întrec. Sper că nu e prea îngrijorat", a spus Klose.

Atacantul naţionalei Germaniei, Miroslav Klose l-a egalat pe conaţionalul său Gerd Muller în clasamentul golgeterilor la turneele finale de CM. În vârstă de 32 de ani, Klose este singurul fotbalist din topul celor mai buni 20 de marcatori la Cupa Mondială care mai poate doborî recordul deţinut de brazilianul Ronaldo, marcator a 15 goluri la turneele finale din 1998, 2002 şi 2006.

Klose, care se află la a treia participare la un turneu final, a înscris cinci goluri la Cupa Mondială din anul 2002, performanţă repetată patru ani mai târziu, la turneul organizat chiar în Germania. La actuala ediţie a Cupei Mondiale, din Africa de Sud, Klose a înscris de patru ori.

×
Subiecte în articol: cm2010