Antrenorul lui Zenit Sankt Petersburg, italianul Luciano Spalletti, a lăudat prestaţia Unirii Urziceni după meciul direct din manşa secundă a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor. "A fost un meci mai greu decât ne aşteptam. În primele 20 de minute am jucat bine, am marcat, dar după ce Unirea a introdus şi al doilea atacant ne-a fost din ce în ce mai greu. Puteam să mai marcăm, dar puteam să şi primim gol. Urziceni a fost chiar o nucă tare. Am jucat mai slab ca altădată pentru că am întâlnit un adversar pe măsură după mult timp. Recunosc că Unirea ne-a surprins puţin", a spus Spalletti.
"Toată lumea a crezut că ne va fi mai uşor, deşi le-am spus jucătorilor că nimeni nu ajunge din întâmplare în Liga Campionilor. A fost alegerea mea să fim cumpătaţi şi să ne protejăm pe final avantajul şi sunt fericit că totul a ieşit bine. Unirii i-a fost mai uşor în acest meci pentru că toată lumea i-a subestimat", a mai declarat tehnicianul italian la conferinţa de presă de după meci.