x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Maradona: "Cei care ne-au criticat, acum îşi cer scuze"

Maradona: "Cei care ne-au criticat, acum îşi cer scuze"

23 Iun 2010   •   00:00
Maradona: "Cei care ne-au criticat, acum îşi cer scuze"
Sursa foto: /Reuters

Diego Armando Maradona nu-şi mai încape în pene după ce Argentina a câştigat Grupa B de la Cupa Mondială cu trei victorii din tot atâtea posibile. Selecţionerul Argentinei spune că, după calificarea în optimi, jucătorii argentinieni merită scuze din partea celor care i-au criticat în preliminarii, informează AFP.

"Îi felicit pe toţi jucătorii. Uitaţi-vă pe bancă, sunt profesionişti sută la sută. Apărăm tricoul Argentinei şi cei care s-au înşelat criticându-se în preliminarii acum îşi cer scuze. De acum încolo totul înseamnă victorie sau moarte. Vom ataca Mexicul şi voi introduce în teren cei mai buni jucători", a declarat Maradona.

Şi atacantul Martin Palermo, autorul celui de-al doilea gol din partida cu Grecia, crede că ARgentina poate face o performanţă mare la CM. "S-au făcut multe schimbări în echipă, dar am păstrat controlul jocului, al balonului. A trebuit să fim răbdători pentru a face diferenţa. Suntem pe drumul cel bun", a declarat Palermo.

De partea cealaltă, selecţionerul Greciei, Otto Rehhagel, a declarat că Argentina a câştigat meritat meciul de marţi seară, scor 2-0, dar spune că echipei sale i-a lipsit norocul. "Cred că echipa cea mai bună a câştigat meritat. Am încercat să profităm de ocaziile noastre. Cu puţin mai mult noroc, am fi putut obţine mai mult. Însă nu am reuşit, mai ales că a trebuit să efectuez rapid trei schimbări din cauza accidentărilor", a spus Rehhagel.

Argentina a învins, marţi, pe stadionul Peter Mokaba din Polokwane, cu scorul de 2-0 (0-0), reprezentativa Greciei, în ultima etapă a grupei B a Cupei Mondiale din Africa de Sud şi s-a calificat în optimile de finală, unde va întâlni echipa Mexicului.

×
Subiecte în articol: cm2010