Deşi echipa sa a reuşit cea mai categorică victorie de până acum de la Cupa Mondială din Africa de Sud, 4-0 cu Australia, selecţionerul Germaniei, Joachim Low, crede că naţionala sa mai are multe lucruri de îmbunătăţit.
"Ne-a reuşit bine ceea ce am vrut să facem, am jucat în profunzime. Podolski, Klose, Müller au jucat cât mai mult posibil la sol. Australienii aveau fundaşi înalţi şi dacă fi jucat pe sus, ar fi fost mai uşor pentru ei. Mai sunt lucruri ce trebuie îmbunătăţite. Fundaşii au evoluat bine, dar trebuie să meargă mai repede în faţă şi să joace mai aproape de mijlocul terenului. Nu este nici un motiv să fim euforici, mai avem mult de muncă", a spus Low.
De partea cealaltă, selecţionerul Australiei, Pim Verbeek, s-a declarat dezamăgit de acest rezultat, spunând că echipa sa se mai poate califica doar dacă va câştiga ultimele două partide din grupă.
"Am fost surclasaţi în primele 20 sau 25 de minute, mai ales la mijlocul terenului. După primul gol, a fost dificil şi mult mai dificil după al doilea. Am început bine repriza a doua, dar apoi Cahill a fost eliminat. Astfel, am avut o ultimă jumătate de oră de joc dificilă. Acum pentru noi calculele sunt simple, trebuie să câştigăm ultimele două meciuri", a spus Verbeek.