Spania merge în semifinale pentru un duel de vis cu Germania, însă ibericii au avut mult de tras în faţa Paraguayului. Practic, în prima repriză, elevii lui Vicente del Bosque au avut o singură ocazie clară de gol, dara şutul lui Xavi, după o preluare fantastică, a trecut puţin peste transversală.
În schimb, paraguayenii au reuşit să înscrie pe finalul primei reprize prin Valdez, dar centralul a anulat golul, motivul nefiind clar nici după urmărirea reluărilor tv.
Partea secundă a debutat plicticos, dar a explodat pur şi simplu după trecerea primei ore de joc. Mai întâi sud-americanii au avut un penalty, dar execuţia lui Cardozo a fost reţinută de Casillas. La faza imediat următoare, spaniolii au primit şi ei o lovitură de pedeapsă.
Xabi Alonso a transformat în primă fază, însă arbitrul a anulat golul deoarece un spaniol pătrunsese cu vârful ghetei în careul de 16 metri înaintea execuţiei. La repetare, Villar a reuşit să respingă, iar apoi arbitrul a trecut apoi cu vederea un fault al portarului paraguayan la Iniesta.
Partida a fost salvată de singura fază în care am putut recunoaşte câştigătoarea Euro-2008. Iniesta a pătruns impetuos, i-a pasat perfect lui Pedro, care a şutat în bară, balonul a fost recuperat de David Villa care a înscris, tot cu ajutorul barei, bifând a cincea sa reuşită la această ediţie a CM.
Spania învinge şi va întâlni în semifinale Germania, iar Europa are trei reprezentante în penultimul act al turneului final, singura intrusă sud-americană fiind Uruguayul.
Pentru livetext daţi click aici.