x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Raţ, certat în direct de Lucescu: "Zi-le, mă, că am luat două goluri din cauza ta!"

Raţ, certat în direct de Lucescu: "Zi-le, mă, că am luat două goluri din cauza ta!"

07 Apr 2011   •   00:34
Raţ, certat în direct de Lucescu: "Zi-le, mă, că am luat două goluri din cauza ta!"

Eşecul usturător suferit în faţa Barcelonei, scor 1-5, l-a supărat foarte tare pe Mircea Lucescu. După ce şi-a certat elevii în vestiar după meci, antrenorul român nu s-a putut abţine nici atunci când l-a văzut pe Raţ acordând un interviu pentru postul public de televiziune.

În clipa în care Raţ vorbea la TVR, Lucescu i-a reproşat faptul că două dintre golurile Barcei au fost marcate ca urmare a unor greşeli comise de el. "Zi-le, mă, că am luat două goluri din cauza ta!", i-a strigat Luce lui Raţ, remarcă pe care internaţionalul român nu a gustat-o. "Da, iar am luat două goluri din vina mea... Deja m-am obişnuit cu astfel de declaraţii! M-am saturat de critici, nu mai vreau să aud şi să spun nimic!", a ,mai spus fundaşul român la TVR.

×