Fundaşul echipei Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, a declarat, marţi, pentru site-ul său oficial, că îşi doreşte că câştige ultima partidă contra portughezilor de la Sporting Braga din Grupa H a Ligii Campionilor pentru a putea astfel să se califice în optimile competiţiei de pe primul loc.
"Suntem concentraţi şi pregătiţi pentru partida cu Braga. Ne dorim din tot sufletul să încheiem anul 2010 cu un succes în faţa propriilor suporteri ceea ce ar însemna şi calificarea de pe primul loc al clasamentului. Avem o şansă pe care nu trebuie să o ratăm, mai ales că am reuşit foarte multe lucruri frumoase în acest sezon, în toate competiţiile. Faptul că Şahtior a fost cea mai bună echipă din lume în luna noiembrie ne obligă să tratăm cu toată responsabilitatea partida cu Braga. Repet, vrem să terminam grupa pe primul loc", a spus Raţ.
Şahtior ocupă primul loc în Grupa H din UEFA Champions League din care mai fac parte Arsenal Londra, Sporting Braga şi Partizan Belgrad. În campionatul Ucrainei, formaţia pregătită de Mircea Lucescu este lider detaşat după 19 etape, având un avans de 12 puncte faţă de ocupanta locului secunde, marea rivală Dinamo Kiev. În Cupa Ucrainei, Şahtior este calificată în semifinale.