x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Răzvan despre anunţul lui Rădoi: "Nu mă surprinde, el a mai avut această intenţie"

Răzvan despre anunţul lui Rădoi: "Nu mă surprinde, el a mai avut această intenţie"

15 Oct 2010   •   00:00
Răzvan despre anunţul lui Rădoi: "Nu mă surprinde, el a mai avut această intenţie"
Sursa foto: /Intact Images

Selecţionerul echipei României, Răzvan Lucescu, a declarat, joi, într-o emisiune televizată că nu este surprins de anunţul făcut de Mirel Rădoi că se va retrage de la naţională, menţionând că mijlocaşul lui Al Hilal a mai avut această intenţie şi în trecut şi că va încerca să discute din nou cu el, informea

"Nu sunt surprins, s-a întâmplat de mai multe ori să aibă această intenţie. Am mai avut nişte discuţii cu el, şi după turneul din Ucraina, şi după meciul de la Istanbul, au fost mai multe ocazii când s-a pus această problemă. Nu este o decizie pe care să o accept uşor, Mirel înseamnă un jucător profesionist, care s-a sacrificat, a ştiut să vină la echipa naţională şi să dea ce-i mai bun din el. Voi încerca să mai am o discuţie cu el", a spus Răzvan Lucescu la Fanatik Show.

Selecţionerul României a apreciat că este posibil ca Mirel Rădoi, pe care îl consideră un jucător de bază pentru echipa naţională, să fi luat această decizie, din cauza atmosferei din jurul primei reprezentative.

"Cred că el s-a gândit la retragere mai demult. Este un tip sensibil, un jucător care s-a sacrificat, poate a jucat şi accidentat. Este singurul jucător prezent în toată această perioadă, de când am preluat eu echipa, la toate antrenamente, chiar dacă a avut probleme medicale. Mulţi l-au contestat în ultima vreme, şi din presă, şi nimeni nu s-a gândit că pe teren fiind a ajutat echipa. A şi greşit, dar un jucător care se implică, este imposibil să nu greşească. Este un jucător de bază pentru echipa naţională", a mai spus Lucescu.

Mirel Rădoi, legitimat la Al Hilal, a declarat, joi, într-o emisiune televizată la Dolce Sport, că nu va mai răspunde convocărilor la echipa naţională, el luând decizia de a se retrage de la prima reprezentativă în vestiar, la meciul cu Franţa, din preliminariile Euro 2012.

×
Subiecte în articol: echipa nationala