Cristian Chivu, căpitanul echipei naţionale a României şi jucător de bază al formaţiei Internazionale Milano, a trecut prin momente de groază la începutul anului 2010, când, pe 6 ianuarie, în timpul meciului de campionat cu Chievo, a suferit o accidentare gravă la cap, care i-a pus cariera dar şi viaţa în pericol.
La cinci luni după acea accidentare, Chivu ridica trofeul Ligii Campionilor la Madrid, alături de coechipierii săi, el adăugându-şi în palmares în acelaşi an şi titlul în Italia, Cupa Italiei, Supercupa Italiei, dar şi trofeul Campionatului Mondial al cluburilor.
În primul interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport după accidentul din 6 ianuarie, Chivu spunea că i-a fost teamă că ar putea muri în timpul operaţiei la cap şi că şi-a dat seama imediat că este vorba de o accidentare gravă. "În momentul impactului, nu am auzit un zgomot care să semene cu cel făcut de un cap spart. Însă senzaţia de teamă am simţit-o imediat. Mi-am dat seama ce s-a întâmplat pentru că am simţit o gaură în cap. Am înţeles imediat că mă vor opera, iar medicul Combi (n.r. - responsabilul departamentului medical de la Inter Milano, Franco Combi) a avut atitudinea potrivită atunci când mi-a confirmat că trebuie să mă operez, chiar în timp ce ne aflam în ambulanţă", spunea Chivu.
El le-a povestit italienilor că în acele momente se gândea la tot ce este mai rău şi a mărturisit că şi-a pierdut cunoştinţa poate pentru 2-3 secunde, "nu mai mult", amintindu-şi impactul cu atacantul lui Chievo, Sergio Pellissier, dar nu şi căzătura.
Pentru român, perspectiva asupra vieţii s-a schimbat mult: "Dacă aş fi fost întrebat înainte de data de 6 ianuarie de ce îmi este frică în viaţă, aş fi spus: «Că ar putea să i se întâmple ceva rău fetiţei mele, Natalia». Pe 6 ianuarie mi-a fost frică că ar putea să nu-mi mai fie frică pentru fiica mea".
După numai 40 de zile de la operaţie, Chivu şi-a reluat antrenamentele la Inter. El a revenit pe teren mult mai repede decât se aşteptau medicii, însă va evolua de acum încolo cu o cască de protecţie. Deşi accidentat, Chivu a fost trecut de antrenorul Jose Mourinho pe lista jucătorilor pentru Liga Campionilor, reuşind chiar să fie prezent în teren la marea finală de la Madrid, unde Inter şi-a adăugat în palmares, pentru a treia oară în istoria sa, cel mai important trofeu al Europei fotbalistice la nivel de club.
Însă pe lângă satisfacţiile fotbalistice, 2010 i-a adus bucurii şi în plan personal, el devenind tată pentru a doua oară, micuţa Anastasia născându-se în noiembrie la o clinică din Milano.