x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Se lansează vuvuzela mai puţin zgomotoasă

Se lansează vuvuzela mai puţin zgomotoasă

14 Iun 2010   •   00:00
Se lansează vuvuzela mai puţin zgomotoasă
Sursa foto: /Reuters

Comitetul local de organizare a Cupei Mondiale din Africa de Sud a dat asigurări că vuvuzelele, "simbolul turneului", nu vor fi interzise, dar pentru a răspunde criticilor străine privind vuietul asurzitor din timpul meciurilor, în curând vor fi comercializate trompete mai puţin zgomotoase, a anunţat, luni, presa sud-africană, citată de AFP.

"Am făcut unele modificări. Există acum o nouă vuvuzela, care face un zgomot cu 20 de decibeli mai mic decât celelalte", a declarat Neil van Schalkwyk, responsabil al firmei Masincedane Sport, pentru cotidianul The Star.

De la deschiderea Cupei Mondiale, presa, suporterii şi jucătorii străini au criticat folosirea vuvuzelelor, care reprezintă un risc auditiv major. Spre exemplu, o vuvuzelă obişnuită produce un volum de 127 de decibeli, mai puternic decât cel al unui ferăstrău electric, aproximativ 100 de decibeli.

×
Subiecte în articol: cm2010