x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Un atacant dorit de Steaua, condamnat în Bulgaria

Un atacant dorit de Steaua, condamnat în Bulgaria

02 Feb 2011   •   14:04
Un atacant dorit de Steaua, condamnat în Bulgaria
Sursa foto: /AFP
149560-.jpgAtacantul francez al lui Levski Sofia, Garra Dembele, aflat în această iarnă şi în vizorul Stelei pentru un transfer, a fost condamnat de justiţia bulgară la opt luni de închisoare cu suspendare pentru posesie de documente false şi şofat sub influenţa băuturilor alcoolice.

Iniţial, la 12 ianuarie, Dembele a ajuns la un acord cu Procuratura din Sofia pentru o condamnare de şase luni cu suspendare şi trei ani sub observaţie, dar judecătorul Ivo Hinov a decis că faptele lui Dembele sunt mai grave, informează presa din Bulgaria.

În plus, Dembele nu are voie să conducă un vehicul pentru nouă luni iar trei ani va fi sub observaţia autorităţilor bulgare. Condamnarea lui Dembele a venit pentru că "a ştiut şi a folosit un permis de conducere fals şi a avut o alcoolemie de 1.64 grame la mie în sânge când a şofat".

Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, declara săptămâna trecută că Dembele este un jucător interesant, dar că este îngrijorat de valoarea campionatului bulgar şi de viaţa sportivă a francezului pentru a încerca legitimarea acestuia la Steaua. Presa bulgară susţine că Steaua a oferit însă două milioane de euro pentru Dembele, dar preşedintele clubului Levski Sofia, Todor Batkov, a cerut 3.5 milioane pentru atacantul francez.

×