x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Video: Barca MVP! Catalanii au făcut spectacol la Mallorca!

Video: Barca MVP! Catalanii au făcut spectacol la Mallorca!

27 Feb 2011   •   10:33
Video: Barca MVP! Catalanii au făcut spectacol la Mallorca!
Sursa foto: /Reuters

Deşi lipsită de aportul a patru titulari de bază, Victor Valdes, Puyol, Dani Alves şi Xavi, Barcelona a făcut spectacol, sâmbătă seară, la Mallorca în etapa a 25-a din Primera Division, câştigând clar, cu scorul de 3-0.

Echipa antrenată de Pep Guardiola s-a impus prin golurile marcate de Messi (37), David Villa (56) şi Pedro (66), ultimul cu un şut fabulos de la 25 de metri. Starul argentinian al Barcelonei este lider solitar în clasamentul golgeterilor campionatului spaniol cu 26 de reuşite, în timp ce principalul său contracandidat, Cristiano Ronaldo, a rămas la cota 25.

A fost pentru a treia oară în acest sezon când Messi, Villa şi Pedro, supranumiţi trioul MVP, au marcat în aceeaşi partidă. O mai făcuseră cu Getafe şi Deportivo La Coruna.

După această victorie, coroborată cu remiza albă înregistrată de rivalii de la Real Madrid în meciul din deplasare cu La Coruna, Barca şi-a mărit din nou avansul în clasament la 7 puncte faţă de trupa lui Jose Mourinho.

×