x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Giulestenii sunt tare nervosi in Elvetia

Giulestenii sunt tare nervosi in Elvetia

16 Iul 2004   •   00:00

Rapid a calcat stramb in primul meci amical sustinut in turneul pe care il efectueaza in Elvetia, pierzand, scor 1-2, in fata lui FC Sion, care evolueaza in esalonul secund din "Tara Cantoanelor".

GRIJI. Dupa ce Marian Zeciu a refuzat sa faca deplasarea in Elvetia, Razvan Lucescu a mai primit o lovitura grea in perspectiva noului sezon. Este vorba de accidentarea lui Manuel Godfroid, un jucator de baza al echipei, care se va opera si va lipsi cel putin 3 luni. De altfel, "Manu" a si parasit cantonamentul de la Anzere, plecand in Belgia pentru a fi consultat de celebrul ortoped Marc Martens. Revenind la partida cu Sion, Lucescu jr. s-a confruntat din nou cu o stare de nervozitate accentuata in randul jucatorilor sai. Daca Sabin Ilie nu a mai fost eliminat, ca in amicalul cu Brasov, in schimb au primit cartonase rosii Maftei si Marian Constantin, lucru ce da de gandit conducerii tehnice.

IERTARE? Depistat pozitiv la un control antidoping efectuat in retur, pe cand evolua la FC Brasov, Nicolae Grigore a fost folosit in "amicalul" cu FC Sion, desi jucatorul este pasibil de o suspendare pe minimum 6 luni. Chiar daca si contraexpertiza a iesit pozitiva, surse din cadrul clubului sustin ca internationalul de tineret ar putea fi iertat de noua Comisie de Disciplina mixta FRF - LPF. Argumentul principal pare a fi prietenia dintre Doru Viorel Ursu si Dinu Gheorghe, conducatorul gruparii giulestene. (Daniel Stan)

TRATATIVE PENTRU BRATU

Presedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat ieri ca, deoarece Razvan Lucescu nu indeplineste conditiile necesare pentru a antrena o echipa din Divizia A, in acte va figura ca antrenor principal Dan Apolzan. "Din punctul de vedere al documentelor, antrenor principal la Rapid va fi Dan Apolzan, iar Razvan Lucescu va fi antrenor secund", a declarat Dinu Gheorghe. De asemenea, boss-ul rapidist a mai spus ca giulestenii nu au renuntat la pista Eugen Baciu (FCM Bacau) si portarul Catalin Grigore (Poil AEK), facandu-se demersuri importante si pentru readucerea lui Florin Bratu de la Galatasaray.

×
Subiecte în articol: sport