Miliardarul texan este acuzat că a vândut, în 2004, 600.000 de acţiuni ale motorului de căutare pe internet Mamma.com Incorporated, profitând de informaţii confidenţiale privind o viitoare majorare de capital a societăţii. Mark Cuban, care a făcut avere din internet şi societăţile de înaltă tehnologie, a cumpărat echipa Dallas Mavericks în 2000.
Mark Cuban, controversatul proprietar al clubului Dallas Mavericks din Campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA), a fost inculpat pentru delict de inţiere, luni, de către Comisia de operaţiuni de la bursă (SEC). “Argumentele guvernului sunt false şi noi vom dovedi acest lucru. Sunt decepţionat de faptul că Comisia a ales să deschidă aces caz bazându-se pe documente furnizate de un personal care caută cu orice preţ să obţină un rezultat în baza unor documente false”, a precizat Mark Cuban.
Conform SEC, Cuban a violat două capitole ale legii din 1933 şi 1934 privind operaţiunile la bursă prin vânzarea de acţiuni după ce a beneficiat de informaţii confidenţiale. Comisia solicită obligarea la plata unor amenzi, precum şi returnarea sumei de 750.000 dolari pe care a Cuban reuşit să nu o piardă, dar mai ales asigurarea că acesta nu va mai putea viola vreodată legile federale referitoare la bursă.
Citește pe Antena3.ro